La inițiativa deputatului Știrbu, parlamentarii vor intona Imnul Național la începutul fiecărei ședințe de plen
Imnul naţional este acum intonat la începutul fiecărei şedinţe de plen a Camerei Deputaţilor, a Senatului şi şedinţelor comune, în urma inițiativei deputatului de Olt Gigel Știbu. Proiectele de modificare a regulamentelor celor două Camere parlamentare au fost votate pe 28 noiembrie.
Pe lângă stemă şi steag, imnul naţional este unul din elementele de identitate esenţiale ale unui stat. Dacă până acum intonarea Imnului Național al României în Senat şi Camera Deputaţilor se făcea, potrivit legii, la începutul fiecărei sesiuni parlamentare, pentru o mai bună promovare a simbolurilor naționale, 'Deşteaptă-te române!' va răsuna și la fiecare ședință de plen. Răspunzător de acest demers devenit acum obligatoriu este deputatul de Olt Gigel Sorinel Știrbu.
,,La deschiderea şedinţelor comune ale celor două Camere, se intonează imnul naţional al României. Imnul de stat alături de drapel, Ziua Naţională, stema şi sigiliul statului, reprezintă ceea ce numim simbolurile naţionale conform Constituţiei României. Consider extrem de important necesară intonarea imnului național al României la începutul fiecărei ședințe de plen comun, și nu doar la deschiderea fiecărei sesiuni parlamentare , pentru o mai bună promovare a simbolurilor naţionale.
Imnul nostru, „Deşteaptă-te, române!, reprezintă un catalizator al coeziunii naţionale şi sociale, iar prin spiritul mobilizator şi energia transmise, devine suma eforturilor depuse pentru atingerea obiectivelor majore ale ţării noastre, de a construi o Românie puternică şi prosperă în Europa şi în lume. Suntem obligați să onorăm acest simbol naţional, cinstind astfel memoria celor care au contribuit la consolidarea statului român.
Imnul de stat este unul mobilizator care i-a motivat și unit pe români în momente cruciale ale istoriei și intonarea sa constituie întotdeauna un moment solemn şi un motiv de mândrie.ˮ, explică deputatul de Olt importanța demersului devenit lege.
de pe realitateaoltului.ro
No comments