VIDEO/ Vandalii au început să distrugă elementele de decor din Târgul de Crăciun Slatina. Poliția Locală: Vom da sancțiuni MAXIME!

Târgul de Crăciun al Slatinei, deschis pe 1 Decembrie în Parcul Tineretului, atrage zilnic numeroși iubitori ai magiei Sărbătorilor de Iarnă. Din păcate, printre vizitatori nu se numără numai cei care doresc să se bucure de frumusețea ornamentelor decorative, ci și cei care fac o distracție din a le distruge

Slătineni de toate vârstele și nu numai iau cu asalt zilnic, cu precădere la lăsarea serii, Parcul Tineretului, acolo unde Primăria Slatina a deschis pe 1 Decembrie Târgul de Crăciun și Parcul de distracție.

Numeroase obiecte de décor specifice Sărbătorilor de Iarnă încântă privirea și aduc o atmosferă de poveste în parc, îndemnând la plimbări în familie și imortalizări fotografice. Din păcate, nu toți se bucură așa cum le cere bunul simț de această investiție menită să aducă magia Crăciunului, existând și tineri care consideră distractiv să distrugă. Un astfel de grup a devenit ,,vedetăˮ pe un grup de socializare și a stârnit indignarea multor persoane, după ce a fost filmat smulgând sania lui Moș Crăciun din locul în care a fost amplasată de administrația municipală și plimbându-se cu ea pe gazon.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Distracția le va aduce lor și altora care le urmează exemplul amenzi. Ei pot fi identificați de pe filmările camerelor de vedere amplasate de primărie.

„Poliția Locală va avea toleranță zero față de persoanele care săvârșesc acest gen de fapte. Se vor aplica sancțiunile maxime personelor vinovate sau aparținătorilor acestora, în cazul în care autorii sunt minori", a transmis Bogdan Apostoliceanu, directorul Poliției Locale Slatina.



de pe realitateaoltului.ro

No comments

Random Posts

3/random/post-list