735 de fugari de pușcărie și 269 de deținuți transferați în România anul trecut

Ministra Justiției a prezentat bilanțul anului 2023 privind infractorii care au fugit din România pentru a se sustrage de la răspunderea în fața legii, însă au ajuns să-și ispășească pedeapsa, anunțând că fenomenul fugarilor va fi stopat. Printre cei ajunși în penitenciar se numără și doi foști primari ai Slatinei: Darius Vîlcov și Minel Prina.
"Avem un prim bilanț pe anul 2023! 1004 persoane private de libertate au fost preluate, în total, de la punctele de trecere a frontierei. Mă refer aici la 735 de fugari și 269 de deținuți transferați. La 1 ianuarie 2024, în sistemul penitenciar din România, erau private de libertate 1893 de persoane preluate de la punctele de trecere a frontierei. Asta înseamnă aproape 8% din totalul deținuților. Este important să nu mai existe portițe pentru ca aceste persoane să fugă din România pentru a se sustrage de la răspunderea în fața legii. Blocarea fenomenului fugarilor va fi o prioritate strategică pentru 2024. Susținem toate măsurile necesare pentru ca sistemul de monitorizare prin brățările electronice să fie extins pentru monitorizarea persoanelor inculpate de săvârșirea unor infracțiuni (pentru care este dispusă una dintre măsurile control judiciar, control judiciar pe cauțiune sau arest la domiciliu). Fenomenul fugarilor va fi stopat! Între timp, continuăm toate demersurile pentru ca cei aflați deja în străinătate sa ajungă în unitățile Administrației Naționale a Penitenciarelor!" anunță Alina Gorghiu.
Potrivit ministrei Justiției, un proiect legislativ care va descuraja fenomenul va fi cel potrivit căruia persoana predată va suporta costurile readucerii in țară.


de pe realitateaoltului.ro
Sent via IFTTT

No comments

Random Posts

3/random/post-list