Începe distribuirea în școli a tichetelor educaționale de 500 de lei
De luni, 8 ianuarie, începe distribuirea în școli a tichetelor educaționale de 500 de lei. Oltul se numără printre județele unde au ajuns deja cardurile
Preșcolarii din familii cu venituri de max. 633 lei/membru și elevii din învățământul de stat primar și gimnazial cu venit mediu net lunar pe membru de familie de max. 1.500 lei, beneficiari ai tichetelor educaționale, vor primi cardurile odată cu reînceperea cursurilor din modulul 3. Oltul se numără printre județele în care până ieri ajunseseră tichetele educaționale de 500 de lei. Este așteptat un ordin comun al ministrului Fondurilor Europene și al ministrului Educației privind procedura de distribuire a cardurilor către beneficiari. La nivel național, sunt circa 500.000 de beneficiari de tichetele tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional care se pot folosi doar pentru a cumpăra rechizite și îmbrăcăminte pentru școală.
Cardurile vor fi valabile pentru următorii 5 ani, banii fiind livrați într-o singură tranșă. Potrivit legislației, lista destinatarilor finali se actualizează, în cursul anului școlar în care se acordă sprijinul, ori de câte ori situația o impune.
de pe realitateaoltului.ro
Sent via IFTTT
No comments