Tânăr din Coteana, prins la volan băut, fără permis și cu auto neînmatriculat

Un tânăr din comuna Coteana este cercetat penal după ce ieri a fost prins la volanul unei mașini deși nu deține permis. Mai mult, acesta băuse, iar autoturismul nu este înmatriculat.

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Coteana, în timp ce desfășurau ieri după-amiază activități specifice pe strada Principală din comuna Brebeni, au oprit pentru control un autoturism condus de către un tânăr în vârstă de 26 ani, din comuna Coteana. Neregulile depistate au dus la dosar penal.

,,În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a constatat faptul că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie, iar autoturismul figura ca fiind neînmatriculat. De asemenea, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,06 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.485 de lei, conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar pe numele acestuia, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.,, declară Claudiu Șerban, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.



de pe realitateaoltului.ro
Sent via IFTTT

No comments

Random Posts

3/random/post-list