Donație de panouri fotovoltaice pentru Spitalul Corabia. Unitatea devine propriul furnizor de energie
Spitalul orășenesc Corabia va face economii privind cheltuielile cu facturile la energia electrică, putând direcționa fondurile spre serviciile medicale acordate pacienților. Grație unei donații importante, unitatea medicală va produce singură energia de care are nevoie pentru funcționare.
Energia electrică produsă din surse regenerabile va fi folosită și la Spitalul Orășenesc Corabia, care va face tranziția de la energia electrică produsă prin metode tradiționale la energia verde și curată, produsă prin intermediul sistemelor fotovoltaice. Acest lucru este posibil în urma unei donații, panourile fiind montate pe acoperișul clădirii.
,,Spitalul Orășenesc Corabia devine prosumator. Primăria Corabia a primit, pentru Spitalul Orășenesc Corabia, o donație constând într-o instalație completă cu panouri fotovoltaice însumând o putere instalată de 24 KW.ˮ, anunță Daniel Albu, administratorul public al urbei-port la Dunăre.
Investiția va duce la facturi la energie mai mici sau chiar zero, contorizarea energiei va permite injectarea surplusul în rețeaua națională pentru a beneficia de compensare cantitativă, unitatea medical devine astfel propriul furnizor de energie, una verde și curate, cu impact pozitiv asupra mediului prin reducerea amprentei de carbon.
de pe realitateaoltului.ro
Sent via IFTTT
No comments