Nouă regulile pentru permisului auto: Sala se poate da oriunde în țară

Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, a adoptat astăzi în unanimitate un proiect care prevede că examenul teoretic pentru obţinerea permisului de conducere poate să fie dat oriunde în ţară, nu numai în localitatea de domiciliu.

Cu scopul reducerii timpilor de aşteptare de la promovarea examenului teoretic până la participarea la examenul practic de obţinere a permisului de conducere şi oferirea posibilităţii candidaţilor la obţinerea permisului de conducere de a participa la examenele teoretice oriunde în ţară, sala nu se va mai susține doar în localitatea de domiciliu.

„Proba teoretică de verificare a cunoştinţelor pentru obţinerea permisului de conducere se poate susţine la orice autoritate competentă de pe teritoriul României cu respectarea condiţiilor de vârstă, potrivit legii. Proba practică pentru obţinerea permisului de conducere şi eliberarea acestuia se realizează de către autoritatea competentă pe raza căreia solicitanţii îşi au domiciliul ori reşedinţa sau, în cazul celor aflaţi la studii în România de cel puţin 6 luni, de către autoritatea competentă pe raza căreia se află adresa unde locuiesc",  prevede actul normativ.

Examenul practic pentru obţinerea permisului de conducere va rămâne să fie dat în condiţiile actuale, deoarece acum autorităţile competente din domeniu nu au posibilităţi tehnice să poată să fie dat oriunde în ţară.



de pe realitateaoltului.ro
Sent via IFTTT

No comments

Random Posts

3/random/post-list