Primele 100 de mașini vor putea parca în parcările modulare tip Puzzle Lift. DASIP Slatina așteaptă cererile

Unele peste altele, parcate pe mai multe etaje la care să fie urcate cu ajutorul lifturilor. Așa vor fi parcate circa 550 de autoturisme în municipiul Slatina. În primă fază, se vor putea parca astfel 100 de mașini, în cele două parcări modulare de tip Puzzle Lift finalizate, în acest sens de la 1 martie Direcţia Administrarea Străzilor şi Iluminatului Public (DASIP) din subordinea Primăriei Slatina primind solicitările proprietarilor de mașini.

Un mod de parcare modern, care să ocupe puțin spațiu și să rezolve problema capacității reduse a spațiilor de parcare actuale, va fi implementat de către Primăria Slatina. După mai bine de un an de tergiversare a dării în folosință, imputabilă birocrației companiei de electricitate, administrația capitalei Oltului va putea inaugura cele două parcări modulare finalizate: pe strada Păcii- cu 75 de locuri de parcare și str. Teilor- 25 locuri de parcare. Acestea vor funcționa pe bază de cartelă. Suprastructura parcărilor este realizată din confecție metalică tip puzzle, prevăzută cu un lift care ajută la direcționarea mașinilor în spațiile de parcare. Liftul are o capacitate de ridicare/direcționare de 2000 kg/3000 kg.

Astfel, slătinenii se vor putea bucura de primele parcări modulare în perioada următoare. DASIP a lansat procedura de atribuire a celor 100 de locuri de parcare finalizate, potrivit căreia solicitanţii vor depune în perioada 1 martie – 29 martie la sediul din strada Drăgăneşti sau pe e-mail sap_dasip@yahoo.com următoarele documente: cerere tip; carte de identitate; certificat de înmatriculare vehicul; documente privind dreptul de folosinţă/utilizare vehicul  (contract leasing, act moştenire/donaţie, contract comodat, etc.), declaraţie pe propria răspundere că nu deţine garaj pe raza municipiului Slatina, acord privind prelucrarea datelor cu caracter personal. O condiție esențială este ca solicitanții să nu figureze cu datorii la bugetul local. În situația în care numărul cererilor îl va depăși pe cel al locurilor disponibile, va fi organizată licitație.

Proiectul Primăriei Slatina prevede construirea de parcări modulare în 10 zone ale Slatinei, prin care se vor crea circa 550 locuri de parcare tip Puzzle Lift, investiția fiind de peste 48 milioane lei.

Zonele în care se vor amplasa parcări modulare pe structură metalică tip Puzzle Lift sunt:

  1. Zona strada Textilistului, bl. G9 – parcarea va avea dimensiunile în plan de 15,00 m x 6,00 m, cu suprafața teren de 90,00 mp, asigurând un număr de 25 locuri parcare.
  2. Zona strada Teiului, bl. 2 – parcare 15,00 m x 6,00m, număr de 25 locuri parcare- FINALIZATĂ
  3. Zona aleea Rozelor, bl. GA23 – 3 module parcări, asigurand un numar de 63 locuri parcare propuse astfel: un modul de 15,00 m x 6,00 m; doua module de 12,50 m x 6,00 m.
  4. Zona aleea Rozelor, bl. FB20 – parcare de 15,00 m x 6,00 m, număr de 25 locuri parcare.
  5. Zona aleea Lalelelor, bl. FA13AG – 2 module de 15,00 m x 6,00 m, 50 locuri parcare.
  6. Zona aleea Lalelelor, bl. FB7 – 4 module asigurând un număr de 88 locuri parcare propuse astfel: două module de 15,00 m x 6,00 m; doua module  de 12,50 m x 6,00 m.
  7. Zona strada Centura Basarabilor, parc G6 – 3 module de 15,00 m x 6,00 m, 75 locuri parcare.
  8. Zona strada Crisan, camin Slatex – 4 module parcări cu dimensiunile de 15,00 m x 6,00 m, 100 locuri parcare.
  9. Zona strada Pacii, bl.1 – bl.3 – 3 module de 15,00 m x 6,00 m, 75 locuri parcare- FINALIZATĂ
  10. Zona Steaua strada Văilor, bl.5 – strada Ec.Teodoroiu bl.30 – parcarea va avea dimensiunile în plan de 15,00 m x 6,00 m, asigurând un număr de 25 locuri parcare.


de pe realitateaoltului.ro
Sent via IFTTT

No comments

Random Posts

3/random/post-list