30.000 de puieți, plantați de militarii caracaleni. Și primarul Doldurea a sădit salcâmi
Luna martie este și Luna Pădurii, în această perioadă fiind organizate numeroase activități de plantare. Un ajutor naturii au dat ieri militarii Batalionului 22 infanterie "ROMANAȚI", la acțiunea de plantare participând și primarul municipiului Caracal, Ion Doldurea.
În fiecare an între 15 martie – 15 aprilie este organziat eveniment Luna Pădurii, ce are în prim plan evidențierea rolului și importanței pădurii în menținerea echilibrului în natură prin acțiuni de plantare. Astăzi, pe 21 martie, este sărbătorită și Ziua Internațională a Pădurilor. Un motiv în plus pentru militarii caracaleni de a veni în ajutorul mediului înconjurător, aceștia plantând salcâm pe o suprafață de 6 hectare. Lor li s-a alăturat primarul municipiului, Ion Doldurea.
,,Mă bucur să particip la acțiuni derulate în comunitatea noastră legate de conservarea mediului și de crearea unor spații Eco prietenoase. Am fost onorat de invitația conducerii Batalionului 22 infanterie "ROMANAȚI", parte integrantă a comunității noastre, să particip la campania de Împădurire derulată din inițiativa militarilor din cadrul Batalionului. Au fost plantați peste 30.000 de puieți de salcâm pe o suprafață de 6 hectare în incinta unității militare. Încă o dată militarii, prin inițiativele lor, dovedesc că sunt membri ai comunității caracalene, viitoarea pădure de salcâmi va ajuta la dezvoltarea orașului nostru ca municipiu Eco.ˮ, a transmis edilul celui de-al doilea municipiu al Oltului.
Batalionul 22 Infanterie Romanați funcționează ca unitate operativă în cadrul Brigăzii Multinaționale Sud-Est din Craiova.
de pe realitateaoltului.ro
No comments