Deputatul Marius Iancu: Stop dobânzilor excesive! Românii vor fi protejați față de abuzurile creditorilor

Camera Deputaților a adoptat, ca for decizional, proiectul legislativ privind plafonarea dobânzilor la creditele luate de la IFN-uri (Instituțiile Financiare Nebancare). Printre susținătorii acestui demers destinat să protejeze cetățenii împotriva practicilor abuzive, dar și să încurajeze o mai mare accesibilitate financiară a acestora s numără și deputatul de Olt Marius Iancu.

De acum înainte, valoarea totală plătibilă de către consumatorul care a luat un împrumut financiar nu poate depăși dublul valorii totale a creditului. Această lege se va aplica inclusiv pentru creditele care sunt în derulare, iar cei care au luat credite de la astfel de instituții financiare și au clauze și dobânzi abuzive vor scăpa de ele. Anunțul pentru oltenii aflați în această situație a fost făcut de către deputatul de Olt Marius Iancu, unul dintre susținătorii acestui demers legislativ.
,,Protejarea cetățenilor de anumite practici comerciale este unul din obiectivele PSD. Am început cu stoparea creșterii prețurilor la energie electrică și gaze, apoi la alimentele de bază și continuăm. Românii vor fi protejați și față de abuzurile creditorilor, indiferent dacă vorbim de IFN-uri, bănci, societăți de leasing sau firme de recuperare creanțe. Instituțiile de credit nu mai pot percepe dobânzi excesive la creditele acordate cetățenilor.
Proiectul de lege privind protecția consumatorilor față de costul total al creditării și cesiunea de creanțe, adoptat astăzi, plafonează dobânzile și pune capăt acestor excese.
Protecție față de IFN-uri– suma rambursată nu poate depăși dublul sumei împrumutate.
Protecția față de recuperatorii de creanțe – acești recuperatori nu mai pot solicita de la debitor sume mai mari decât valoarea creanței stabilită în momentul cesiunii. În general, creanțele bancare pentru persoanele fizice sunt achiziționate cu prețuri cuprinse între 7% și max.10% din valoarea creanței. Diferența de până la 100% este profitul recuperatorului.
Cei care erau cel mai mult expuși la abuzurile instituțiilor de creditare erau cetățenii cu venituri mici, care din disperare, apelau la împrumuturi pentru a-și plăti servicii și produse de strictă necesitate.
Românii sunt protejați și excesele instituții bancare prin Lege dării în plată.
Dobânzile sunt deja plafonate la maxim +50% față de valoarea inițială.
Dacă în cazul creditelor pentru nevoi personale, băncile folosesc de regulă alte instituții financiare nebancare (IFN-uri) din grupul propriu, chiar dacă serviciile sunt promovate sub sigla băncii, aceste IFN-uri asociate băncilor intră sub incidența legii adoptate astăzi.
Legea se aplică și la creditele în desfășurare de la IFN-uri, cât și la creanțele aflate în executare de către recuperatorii de creanțe.
Așa cum ne-am asumat, suntem sprijin pentru români și îi protejăm!,, a explicat parlamentarul social-democrat.


de pe realitateaoltului.ro

No comments

Random Posts

3/random/post-list