Încep lucrările de înființare a rețelelor de canalizare și gaze naturale la Morunglav
Viața locuitorilor comunei Morunglav se va schimba în bine prin introducerea a două noi utilități necesare vremurilor în care trăim. Administrația Cărămizaru a reușit să aducă în localitate canalizarea, dar și gazele naturale. Ambele proiecte se află la stadiul începerii lucrărilor de execuție.
După introducerea sistemului de alimentare cu apă în toate satele și realizarea iluminatului stradal economic, cetățenii comunei Morunglav vor beneficia și de canalizare și gaze naturale. Cele două mari investiții indispensabile pentru asigurarea unui nivel decent de trai se află la stadiul demarării lucrărilor, finanțarea fiind nerambursabilă, accesată de administrația locală prin Programul Național de Investiții "Anghel Saligny".
Proiectul ,,Înființare sistem de canalizare în comuna Morunglav, județul Olt", cu o valoare de 9,978,286.87 lei, va fi implementat în primă fază în satul Morunglav, urmând apoi să fie extins și în restul localității. Investiţia are ca scop înființarea sistemului de apă uzată, inclusiv racordurile până la limita de proprietate, pe o lungime de 10.425,00 ml, și construirea stației de epurare, rețeaua de canalizare menajeră fiind proiectată pentru a deservi 1.280 locuitori. Apele uzate menajere ce nu pot fi preluate gravitaţional de reţeaua existentă vor fi preluate într-o staţie de pompare, pe traseul rețelei de canalizare fiind proiectate 6 stații de pompare.
Proiectul ,,Înființare rețea inteligentă de distribuție gaze naturale în comuna Morunglav, jud. Oltˮ, cu o valoare de 9 milioane de lei, se află la stadiul avizului operatorului tehnic al sistemului naţional de transport gaze naturale privind racordul la conducta de înaltă presiune. După ,,unda verdeˮ a distribuitorului de gaze naturale, se va da ordin de începere a lucrărilor.
de pe realitateaoltului.ro
No comments