Mâine noapte trecem la ora de vară
Românii vor trece, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora de vară 2024. Ceasurile vor fi date cu o oră înainte, iar zilele vor deveni mai lungi și nopțile mai scurte
România trece la ora de vară în noaptea de 30 spre 31 martie. Astfel, toate ceasurile vor fi date cu o oră înainte, iar ora 3:00 va deveni ora 4:00.
În fiecare an, în ultima duminică a lunii martie, românii îşi dau ceasul cu o oră înainte. Așadar, pe lângă faptul că dormim mai puțin, ziua de 31 martie va avea doar 23 de ore, în loc de 24 de ore.
De-a lungul anilor, multe țări au decis să renunțe la această schimbare, iar Uniunea Europeană poartă deja discuții în acest sens. Introducerea orei de vară a avut ca scop creșterea numărului de ore în care oamenii beneficiază de lumina naturală a Soarelui și a fost extrem de avantajoasă pentru cei care lucrau pe vremuri în agricultură. Sistemul cu ora de vară – ora de iarnă a fost adoptat de țările europene în secolul trecut, pentru a economisi energie, mai ales în perioada războiului sau a crizelor de pe piața petrolului apărute în anii 1970.
de pe realitateaoltului.ro
No comments