Baza sportivă cu SkatePark, inaugurată în 31 mai- 2 iunie. Primarul Emil Moț, în campanie privind siguranța copiilor
Reabilitarea fostei baze sportive Dumitru Dobrescu va aduce în municipiul Slatina și un SkatePark cu o pistă de 3600mp. Inaugurarea se apropie, așa că primarul Emil Moț a demarat o campanie în rândul copiilor privind siguranța folosirii noului loc de skateboarding, role, biciclete.
Primăria Slatina se află în plin proces de transformare a ruinei fostului ștrand din cartierul Progresul într-un spațiu de agrement modern. Reabilitarea fostei baze sportive Dumitru Dobrescu va aduce în municipiu un SkatePark, amfiteatru în aer liber și zone de joacă, de citit, fitness și altele. Primarul Emil Moț a anunțat inaugurarea cu fast în perioada 31 mai- 2 iunie și organizarea celui mai mare concurs de skateboarding din Europa pe pista de 3600mp. Edilul a demarat și o campanie în rândul copiilor pentru prevenirea accidentărilor.
,,Dragi părinți, vă adresez un apel important ce ține de protejarea copiilor noștri! Înainte de deschiderea oficială a bazei sportive și de agrement "Dumitru Dobrescu", vă rog să ne sprijiniți în promovarea siguranței copiilor noștri! Haideți să îi îndrumăm să aștepte cu răbdare inaugurarea, pentru a evita eventualele accidentări sau incidente neplăcute. Vă mulțumesc din suflet pentru susținerea și înțelegerea dumneavoastră!ˮ, a transmis edilul Slatinei.
Valoarea proiectului prin care pe vechiul ștrand va fi construită o zonă de agrement modernă, se ridică la peste 24 de milioane de lei.
Proiectul noului loc de agrement presupune construirea pe locul fostului ștand a unui skatepark, urmând a mai fi realizate: alei, spațiu verde, parcări, amfiteatru în aer liber, spații de joacă pentru copii, spațiu pentru joc de șah, fântână arteziană, spațiu pentru citit în aer liber, spațiu pentru fitness, construire grup sanitar, construire chioșc tip ciupercă. Fosta bază sportive se întindea pe o suprafață de 17386 mp.
de pe realitateaoltului.ro
No comments