Folclor și multă distracție pe 1 Mai, în Pădurea de la Saru, la Sărbătoarea Mărgăritarului
A devenit o tradiție ca în fiecare an, pe 1 mai, Primăria Bobicești să organizeze Sărbătoarea Mărgăritarului. Și anul acesta, Ziua Muncii se va serba cu folclor și multă distracție, în Pădurea de la Saru.
Sărbătoarea Mărgăritarului îi va aștepta pe oltenii din zona Balș- Slatina din nou în pădurea de la Saru, conform tradiției, pe 1 Mai. Primăria Bobicești va organiza o nouă ediție cu muzică și dansuri populare, copii îmbrăcați în straie autentice, grătare, răcoritoare, verdeață, aer curat și multă voie bună. Cei dornici de distracție în aer liber sunt așteptați începând cu ora 15.00, sărbătoarea ținând până târziu spre seară. Pădurea Sarului va fi punctul de oprire pentru sute de locuitori din întreaga zonă, adunați să petreacă și să se revadă.
Gazdă bună, edilul Ilie Chitez nu se va lăsa nici anul acesta mai prejos, aducând în prim-plan mici artiști locali talentați și promovând astfel folclorul autentic și pe cei care duc mai departe această zestre. Alături de tinerii soliști vocali, ansambluri vocale și ansambluri populare din comună și localitățile învecinate, pe scenă vor urca și artiști îndrăgiți.
Dacă cei mari se vor delecta cu celebrii mici de la Saru, spectacole muzicale și răcoritoare, cei mici se vor putea bucura de arul curat al pădurii, tobogan gonflabil, trambulină, mascote, leagăne, jucării, dulciuri, răcoritoare și alte surprize.
de pe realitateaoltului.ro
No comments