Încă două școli din Olt incluse în Programul „Masă sănătoasă”

Lista unităților de învățământ care fac parte din programul național „Masă sănătoasă" a fost actualizată, potrivit ordinului comun al Ministerului Educației 4.139 din 4 aprilie 2024 și al Ministerului Agriculturii nr. 138 din 9 aprilie 2024, publicat în Monitorul Oficial. Încă două școli din județul Olt au fost prinse în program.

Pe perioada desfășurării cursurilor corespunzătoare anului școlar 2023-2024, preșcolarilor și elevilor din câteva sute de unități de învățământ preuniversitar de stat li se acordă, zilnic, cu titlu gratuit, un suport alimentar constând într-o masă caldă sau într-un pachet alimentar, în cazul în care masa caldă nu poate fi asigurată, în limita unei valori zilnice de 15 lei/beneficiar. Printre beneficiari, se numără și 1.562 de elevi din Olt de la zece școli gimnaziale și un liceu. Recent, alte două școli din județ au fost incluse în Programul Național „Masă sănătoasăˮ: Școala Gimnazială Grojdibodu și Școala Gimnazială Poganu (comuna Verguleasa), numărul beneficiarelor la nivel de județ ajungând astfel la 13.

Unitățile de învățământ beneficiare sunt:

  1. Școala Gimnazială Corbu
  2. Școala Gimnazială Făgețelu
  3. SG Tătulești
  4. SG Topana
  5. SG Osica de Jos
  6. SG Alunișu (comuna Spineni)
  7. SG leleasca
  8. SG Sâmburești
  9. Liceul Tehnologic Iancu Jianu
  10. SG Scărișoara
  11. SG Urzica
  12. SG grojdibodu
  13. SG Poganu (comuna Verguleasa).


de pe realitateaoltului.ro

No comments

Random Posts

3/random/post-list