Judecătoria Slatina începe din 13 mai activitatea în noul sediu din fosta clădire BNR

Judecătoria Slatina a anunțat că își va începe activitatea din data de 13 mai în noul sediu inaugurat pe 31 octombrie 2024. Trecută printr-un amplu proces de consolidare, extindere și reabilitare, fosta clădire a Băncii Naționale din Slatina, o bijuterie arhitecturală scăpată de la ruină printr-un protocol de cedare-primire între Primăria Slatina și Ministerul Justiției, a căpătat o nouă utilitate, investiția ridicându-se la peste 11 milioane de lei.

Din anul 1949 până în prezent, Judecătoria Slatina a funcționat pe strada Lipscani în fostul Hotel Jianu, clădire monument istoric. De luna viitoare, activitatea instanței se va muta în noul sediu.

,,În urma finalizării procedurii de obţinere a tuturor avizelor legale necesare funcţionării, Judecătoria Slatina anunţă că activitatea tuturor secţiilor şi compartimentelor sale de specialitate se va desfăşura, începând cu data de 13 mai 2024, în sediul nou situat în municipiul Slatina, strada Mihai Eminescu, nr.16. Transferul activităţii instanţei în noul sediu va fi finalizat până la data de 13.05.2024, cu asigurarea continuităţii depline a activităţii instanţei şi fără afectarea termenelor de judecată deja stabilite. Eventuale modificări în programul de activitate al compartimentelor instanţei ce desfăşoară activitate cu publicul vor fi aduse la cunoştinţa persoanelor interesate pe site-ul portal.just.ro, precum şi afişate atât la noul, cât şi la vechiul sediu al instanţei. Datele de contact pentru corespondenţă electronică ale secţiilor şi compartimentelor Judecătoriei Slatina, precum şi adresele şi datele de logare în aplicaţia „Dosar electronic" rămân neschimbate şi pot fi folosite în continuare în condiţii normale.  Noul sediu al Judecătoriei Slatina, situat în Slatina, strada Mihai Eminescu, nr. 16, va funcţiona într-o clădire istorică veche de 115 ani ce a trecut printr-un amplu proces de renovare, ce răspunde în present nevoii de modernizare a instanţei, în special în ceea ce priveşte condiţiile de muncă, folosirea noilor tehnologii şi asigurarea unui mediu prietenos pentru cetăţenii care interacţionează cu serviciul public al justiţieiˮ, a anunțat Judecătoria Slatina.

După mutarea în noul sediu, municipalitatea va prelua imobilul Judecătoriei, în care intenţionează să mute mai multe servicii, unul dintre acestea fiind Direcţia Economică amplasată în prezent la parterul Căminului de bătrâni.



de pe realitateaoltului.ro

No comments

Random Posts

3/random/post-list