Noi cabinete, spitale, laboratoare în contract cu CAS Olt pentru servicii de: oftalmologie, RMN, psihiatrie, neurologie, dermatovenerologie, recuperare și stomatologie
Oltenii pot apela la servicii medicale cu costuri suportate din bugetul de sănătate de la noi furnizori. De la 1 aprilie, aceștia își vor desfășura activitatea în: Slatina, Balș, Caracal, Corabia, Perieți, Șerbănești și Vulpeni.
Casa de Asigurări de Sănătate Olt anunță că, în urma procesului de contractare ce a fost finalizat la sfârșitul lunii martie, a intrat în relație contractuală cu 11 furnizori noi de servicii medicale.
,,Astfel, începând cu data de 1 aprilie 2024 își desfășoară activitatea, în relație contractuală cu CAS Olt, trei noi furnizori de servicii medicale în asistența medicală de specialitate din ambulatoriu pentru specialitățile clinice, cinci furnizori de medicină dentară, doi furnizori de servicii medicale paraclinice – laboratore de radiologie și imagistică medicală și un furnizor de medicină fizică și de reabilitare.,, anunță CAS Olt.
Cei trei furnizori de servicii medicale clinice care au intrat în contract de la 1 aprilie își desfășoară activitatea în Slatina și au următoarele specialități: oftalmologie, psihiatrie, neurologie și dermatovenerologie.
Trei dintre cele cinci cabinete stomatologice sunt în mediul rural iar două în mediul urban. Localitățile în care își desfășoară activitatea sunt: Slatina, Perieți, Șerbănești și Vulpeni.
Un laborator de radiologie și imagistică medicală este din Caracal și cel de-al doilea este Spitalul Orășenesc Corabia.
În ceea ce privește furnizorul de recuperare este vorba despre Spitalul Orășenesc Balș.
de pe realitateaoltului.ro
No comments