Șoferi drogați, prinși conducând prin Corabia și Balș
Doi șoferi sunt cercetați pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și a altor substanțe, după ce aparatul DrugTest a indicat consumul de substanțe interzise. Ei au fost depistați circulând prin Corabia și Balș în acest week-end.
Polițiștii Poliției orașului Corabia au oprit ieri, 21 aprilie, în jurul prânzului, pentru control în orașul Corabia, un autoturism condus de un bărbat de 37 de ani, din municipiul București. Acesta s-a ales cu dosar penal.
,,Bărbatul a fost testat atât cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,16 mg/l alcool pur în aerul expirat, cât și cu aparatul DrugTest care a indicat posibila prezență a substanțelor psihoactive. Bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei și a prezenței substanțelor în organism,, arată IPJ Olt.
Tot ieri, mai spre seară, și polițiștii Poliției orașului Balș au oprit pentru control un șofer de 20 de ani, din Balș, suspectat că ar fi consumat substanțe interzise. Acesta circula pe strada Cireșului, din localitate.
,,Tânărul a fost testat cu aparatul DrugTest, care a indicat posibila prezență a substanțelor psihoactive, acesta fiind condus la o unitate spitalicească pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a prezenței substanțelor în organism. Pe numele acestuia, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.,, mai transmit oamenii legii.
de pe realitateaoltului.ro
No comments