Șoferi prinși băuți ori fără permis la Piatra-Olt, Redea, Oboga și Vâlcele
Polițiștii olteni au fost vigilenți și în acest week-end în trafic, prevenind astfel producerea unor evenimente rutiere. Nici de data aceasta nu au lipsit de pe drumurile Oltului șoferii băuți ori cu permisul suspendat.
Aseară, în jurul orei 23:30, polițiștii din cadrul Poliției orașului Piatra-Olt au oprit pentru control, pe strada Muncii, din orașul Piatra-Olt, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 43 de ani, din localitate.
,,Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație alcoolică de 1,18 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească, în vederea prelevării mostrelor biologice de sânge, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei. În cauza, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe,, arată IPJ Olt.
Din păcate, acesta nu a fost un caz singular. Ieri după-amiază, polițiștii Poliției orașului Balș au oprit pentru control pe strada Vârnava, din comuna Oboga, un moped condus de un tânăr, în vârstă de 31 de ani, din localitate. ,,În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, polițiștii au constatat faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar mopedul era neînmatriculat/neînregistrat. De asemenea, polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație alcoolică de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul a fost condus la o unitate spitalicească, în vederea prelevării mostrelor biologice de sânge, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei. Pe numele acestuia, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.,, mai arată oamenii legii.
Azi-noapte, în jurul orei 01:45, și polițiștii Secției de Polție Rurală nr. 4 Coteana au oprit pentru control pe Drumul Județean 653, în comuna Vâlcele un șofer băut. Bărbatul în vârstă de 47 de ani, din localitate, avea dreptul de a conduce suspendat, dar era și băut.
,,Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică, polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație alcoolică de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească, în vederea prelevării mostrelor biologice de sânge, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei. Pe numele bărbatului, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat., spun polițiștii despre acest caz.
Fără permis de conducere a fost depistat și sâmbătă după-amiaza un șofer. Acesta, în vârstă de 41 de ani, din comuna Redea, conducea pe strada Principală, din localitate. S-a ales cu au întocmit un dosar penal.
de pe realitateaoltului.ro
No comments