Val de căldură 15- 16 aprilie, ploi și vijelii 16-18 aprilie

Un val de căldură ce aduce temperaturi de până la 34 de grade Celsius au anunțat meteorologii pentru astăzi și mâine. Dacă în sud vremea de va menține deosebit de caldă, pentru alte regiuni se anunță ploi, vijelii și răcire în intervalul 16-18 aprilie.

Vremea este caldă la început de săptămână în toatã ţara, regimul termic fiind cu 10…15 grade peste normalul climatologic specific pentru această perioadă. Pentru astăzi și mâine,
temperaturile maximele se vor încadra între 25 şi 34 de grade, cu cele mai ridicate valori în sudul și în estul țării. Minimele termice vor fi cuprinse între 7 grade în depresiunile din estul Transilvaniei şi 16…18 grade în zonele de deal din Banat şi Crişana.
De mâine, 16 aprilie, vremea se va răci în nord-vest, iar miercuri răcirea va fi în extindere în vest, centru și nord.
Meteorologii Meteoplus anunță că instabilitatea atmosfericã se va accentua începând cu orele dupã-amiezii și vor fi averse cu descãrcãri electrice în Banat, Crişana, Marmureş, iar mai ales spre searã şi în Transilvania, Oltenia, Moldova și Muntenia. Vor fi condiţii de grindinã, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, îndeosebi în zonele de deal şi de munte cantitãţile de apã vor trece de 25…35 l/mp. Spre sfârşitul nopţii, în nordul Carpaţilor Orientali şi în Munţii Apuseni, la altitudini de peste 1800 m vor fi posibile precipitaţii mixte. Vântul va prezenta intensificãri cu viteze de 50…60 km/h, în zona înaltã, cu peste 75…80 km/h, iar pe timpul ploilor poate lua aspect de vijelie. Temperaturile maxime se vor încadra între 19…21 de grade în nord-vest şi 33 de grade pe arii restrânse în sud-est.
Miercuri,17 aprilie, spre după-amiază, vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, însoţite şi de descãrcãri electrice. La altitudini mai mari de 1500 m, îndeosebi spre searã şi noaptea se vor semnala precipitaţii mixte. Cantitãţile de apã vor fi însemnate, pe alocuri peste 20…35 l/mp. Local şi temporar vântul va avea intensificãri mai mari în sud-est şi în zona montanã înaltã, unde vor fi rafale de peste 55…65 km/h.
În sud-estul ţãrii vremea va fi deosebit de caldã pentru aceastã datã, cu temperaturi maxime cuprinse între 22 şi 30 de grade. Rãcirea vremii va fi accentuatã în restul regiunilor, astfel cã temperaturile maxime se vor situa între 11 şi 20 de grade, valori sub normalul climatologic.
Joi,18 aprilie, vremea va deveni rece în majoritatea zonelor din țară cu temperaturi maxime cuprinse între 5 şi 17 grade. Vor fi ploi în nordul, centrul şi estul teritoriului şi pe arii restrânse în rest, iar la munte se vor semnala precipitaţii mixte. Izolat cantitãţile de apã vor fi însemnate. Vântul va avea intensificãri în regiunile sudice şi în zona montanã înaltã, iar local şi temporar şi în rest.


de pe realitateaoltului.ro

No comments

Random Posts

3/random/post-list