Autoritățile încep războiul cu insectele. Acțiuni de dezinsecție pe domeniul public, anunțate la Balș

Schimbările climatice (fluctuații de temperatură, precipitații abundente) și vegetația au determinat creșterea cazurilor de înțepături provocate de căpușe, apariția țânțarilor și a gândacilor. Prima administrație orășenească ce anunță demararea dezinsecției este Primăria Balș.

Autoritățile oltene încep aplicarea tratamentelor necesare pentru exterminarea „inamicilor" din iarbă. Lupta împotriva insectelor- țânțari, cosași și lăcuste, gândaci de bucătărie și canalizare, miriapode, muște, pleoșnițe, purici, căpușe, viespi, etc. începe la Balș de joi, 16 mai, primăria anunțând dezinsecția terestră.

,,În perioada 16-23 mai 2024, Primăria Balș va demara acțiunile de dezinsecție pe raza orașului, pe spațiile domeniului public și privat (trotuare, alei, spații verzi, zone recreaționale etc). Pentru a reduce disconfortul, lucrările se vor desfășura în special pe parcursul nopții sau dimineața devreme. Vă rugăm ca, pe perioada desfășurării programului de dezinsecție, să evitati staționarea în zonele de acțiune și să acordați o atenție deosebită copiilor. Perioada de dezinsecție se poate prelungi din cauza condițiilor meteo nefavorabile. În cazul în care se va constata necesitatea unei dezinsecții suplimentare, aceasta va fi efectuată în perioada 03-09.06.2024, iar acțiunea va fi comunicată în prealabil. Substanțele folosite în cadrul acțiunii sunt aprobate de Ministerul Sănătățiiˮ, a anunțat Primăria Balș.

Dezinsecția previne şi combate transmiterea de boli de către insecte: malaria, febra galbenă, meningita, West Nile – transmise de țânțari; febra butonoasă, boala Lyme – transmise de căpușe; toxinfecții alimentare, prin bacteria E colli – transmise de muște; pesta, tifosul murin – transmise de purici, etc.



de pe realitateaoltului.ro

No comments

Random Posts

3/random/post-list