Copii cu păduchi, depistați la Școala Vulpeni. DSP Olt verifică din nou astăzi respectarea indicațiilor
Controlul epidemiologic efectuat în școlile oltene după vacanța de Paște au indicat 8 cazuri de pediculoză printre elevii din Vulpeni. Unele cazuri au fost tratate, altele au recidivat, astfel că astăzi specialiștii DSP Olt au efectuat un nou control.
În prezent, la Școala Gimnazială Vulpeni se află în monitorizare și tratament 2 cazuri de pediculoză, după vacanța de Paște fiind identificați 8 elevi cu păduchi.
,,După prelucrare, din cele 8 cazuri de pediculoză, cu ocazia recontrolului efectuat la 7 zile de la depistare, au rămas în evidență 5 cazuri. În data de 15.05.2024, s-a deplasat un echipaj din D.S.P. Olt- Serviciul de Control în Sănătate Publică la Școala Gimnazială Vulpeni, care a constatat că cele 5 cazuri de pediculoză erau izolate la domiciliu; cazuri monitorizate de personalul medical. În urma măsurilor aplicate de cadrele medicale din comună ( asistent comunitar și CMF-uri ) au rămas 2 cazuri. Ulterior, în data de 31.05.2024 asistentul comunitar ne-a informat că 2 cazuri de pediculoză au recidivat rezultând în total un număr total de 4 cazuri. În aceeași zi, medicul de familie ne transmite că 2 copii aflați în lista sa de capitație au fost recontrolați urmând ca aceștia să primească aviz de intrare în colectivitate,, explică specialiștii DSP Olt.
În cursul zilei de astăzi, o echipă din D.S.P. Olt- Serviciul de Control în Sănătate Publică la Școala Gimnazială Vulpeni se va deplasa la fața locului pentru verificarea respectării recomandărilor impuse.
de pe realitateaoltului.ro
No comments