Adolescentă lovită în Slatina, pe trecerea de pietoni
Un accident rutier soldat cu rănirea unei adolescente s-a petrecut astăzi, în jurul prânzului, în Slatina, în apropierea IȘJ Olt. Fata angajată în trecerea regulamentară a străzii a fost rănită ușor.
Pe strada Ecaterina Teodoroiu, din municipiul Slatina, a avut loc un eveniment rutier. O fată de 17 ani, din Slatina, a ajuns la spital.
,,Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că un tânăr de 33 de ani, din comuna Movileni, județul Olt, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Ecaterina Teodoroiu, din municipiul Slatina, ar fi acroșat un pieton. În urma evenimentului rutier, pietonul a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina. Conducătorul auto și pietonul au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative,, declară Cosmin Lupu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
de pe realitateaoltului.ro
No comments