Aproape 500 de amenzi date în trafic și 137 de permise reținute în Olt, de Rusalii
Rusaliile au adus amenzi pentru aproape 500 de șoferi depistați încălcând legislația rutieră pe raza județului Olt. O parte dintre ei au rămas și fără permisul de conducere.
În perioada minivacanței prilejuită de sărbătoarea Rusaliilor, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au desfășurat activități specifice pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică, prevenirea accidentelor rutiere şi depistarea conducătorilor auto care nu respectă normele privind circulația pe drumurile publice.
,,În această perioadă, poliţiştii au intervenit la 261 de solicitări, dintre acestea 213 fiind sesizate prin Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112. În cadrul activităţilor desfăşurate au fost aplicate 469 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 220.000 de lei. Pentru neregulile constatate la regimul rutier, ca măsură complementară, polițiștii au reținut 137 de permise de conducere și 14 certificate de înmatriculare, fiind constatate și 24 de infracţiuni la regimul siguranţei circulaţiei pe drumurile publice. Le mulțumim tuturor celor care au ales să respecte normele de conviețuire socială și normele privind circulația pe drumurile public,, declară Claudiu Șerban, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.
de pe realitateaoltului.ro
No comments