Disperare liberală. Candidatul PNL a cerșit voturi printre părinți și bunici, de Ziua Copilului

Parcul Tineretului a devenit astăzi, de Ziua Copilului, un paradis destinat celor mici. În loc să le ureze ,,La mulți ani!" și să le ofere un balon sau o bomboană, cu tupeu și nesimțire, unii politicieni nu au scăpat ocazia să încerce să obțină voturile de la părinților și bunicilor care-i însoțeau pe cei mici.

Dacă oamenii candidatului AUR, cu veste inscripționate cu sigla partidului, au împărțit pliante chiar și piticilor ( n.r. RUȘINE), gașca liberală a lui Demențo s-au învârtit prin parc până… au amețit.

Nu le-au oferit celor mici, de ziua lor, nici măcar un balon sau o bomboană, dar au încercat să-l provoace pe primarul Emil Stelian Moț, prezent alături de fiul său Alex. Au făcut tot ce au putut pentru a se intersecta cu acesta și…au avut tot felul de comentarii. Culmea este că, individul care a stat într-un loc de muncă precum ,,cioara-n par" a ales să-și facă campanie în Parcul Tineretului, investiție pe care a criticat-o în mai multe rânduri doar pentru că era realizată de contracandidatul lui de la PSD, primarul în funcție.

De aceeași atitudine au avut parte și ziariștii pe care candidatul PNL (care și-a filmat partenera dezbrăcată, clipul devenit viral pe internet) nu dă doi bani.

Demersul lui Demențo și atitudinea lui demonstrează disperare. Să nu-i fi transmis șeful său de la județ rezultatul real al ultimului sondaj? Cu siguranță că așa stau lucrurile! Demențo trebuie să adune cât mai multe voturi chiar dacă nu va câștiga… Pentru el, șeful PNL Olt, contează… în lupta care se va da între ei după 9 iunie.



de pe realitateaoltului.ro

No comments

Random Posts

3/random/post-list