Oltul ar putea avea candidat la prezidențiale
Olteanul Dumitru Stanca, în vârstă de 59 de ani, cadru militar în rezervă, fost expert în grupurile de lucru pentru implementarea Acordului de acces al forţelor armate ale SUA în România, ar putea fi candidat la alegerile prezidențiale. Acesta se numără printre cei trei membri USR validați pentru cursa internă. În Congresul USR organizat mâine, 29 iunie, delegații vor alege, prin vot, unul dintre cei trei candidați.
Membrii USR dornici să candideze intern pentru desemnarea candidatului la prezidențiale și-au putut depune până ieri aplicația online. Comisia Electorală a analizat, ieri după-amiază, cele trei dosare depuse și le-a admis, cei trei care s-au înscris fiind: Elena Lasconi, președinte USR, Dumitru Stanca, membru USR Olt și Octavian Berceanu, membru USR București.
Despre candidatul din Olt se știu prea puține lucruri, acesta fiind prezentat într-un comunicat de presă al partidului astfel: ,,Dumitru Stanca are 59 de ani și este cadru militar în rezervă, în prezent ofițer de conformitate la o firmă privată din București. Se ocupă de asigurarea conformității reglementărilor și procedurilor interne cu legislația în domeniul prevenirii și combaterii spălării banilor. În activitatea sa din cadrul Armatei, a participat la reuniunile grupurilor de lucru NATO pe domeniul sprijinului logistic și s-a ocupat de organizarea de conferințe internaționale pe aceeași temă. A fost expert în grupurile de lucru pentru implementarea Acordului de acces al forțelor armate ale SUA în Româniaˮ.
„ Avem aproape 200 de colegi care s-au înscris pentru un loc din cele 24 din Biroul Naţional, pe diverse liste sau independenţi. La finalul zilei de sâmbătă vom avea noul Birou Naţional. Sâmbătă vom avea şi candidatul USR la prezidenţiale", a anunțat purtătorul de cuvânt al partidului.
de pe realitateaoltului.ro
No comments