Salariul minim european a fost pus în dezbatere publică

Românii ar putea avea slujbe plătite cât mai aproape de media europeană, după adoptarea salariului minim european.

Proiectul privind introducerea salariului minim european în România a fost pus în transparență publică.

În toamna anului 2022, Parlamentul European a adoptat o directivă privind salariul minim în Uniunea Europeană. Astfel, salariul minim ar trebui să reprezinte 60% din salariul mediu brut. De asemenea, prin această directivă, se solicită indexări periodice pentru a se asigura că nivelurile de salarizare rămân actualizate. Directiva obligă cele 21 de state membre ale blocului comunitar care au salarii minime statutare să garanteze că banii câștigați vor permite oamenilor să ducă o viață decentă, iar din momentul intrării în vigoare a acesteia (octombrie 2022), statele membre au la dispoziție doi ani pentru a transpune prevederile acesteia în legislația locală.

Potrivit unui raport Eurostat, România se poziționează printre ultimele țări din Uniunea Europeană în ceea ce privește salariul minim, pe locul 20 din 22, cu un salariu de puțin peste 600 de euro, doar înaintea Ungariei și Bulgariei. Există șase țări cu un salariu minim peste 1.500 de euro. Acestea sunt Luxemburg, Belgia (1.842 EUR), Irlanda (1.775 EUR), Țările de Jos (1.756 EUR), Germania (1.744 EUR) și Franța (1.646 EUR).



de pe realitateaoltului.ro

No comments

Random Posts

3/random/post-list