Școala de Vară la Biblioteca Județeană Olt cu ateliere și activități diverse

Pentru a le asigura copiilor care nu pleacă în această perioadă în tabere, concedii cu părinții ori la bunici alternative de petrecere a timpului liber împreună cu alți copii și de a învăța lucruri utile, Biblioteca Județeană Olt ˮIon Minulescuˮ vine în ajutorul lor cu programul Școala de vară. Înscrierile se fac în perioada 1-4 iulie, numărul locurilor fiind limitat.

Biblioteca Județeană Olt "Ion Minulescu" organizează și anul acesta programul ,,Școala de Varăˮ, în perioada 15-26 iulie, la sediul bibliotecii, din Slatina. Copiii cu vârste cuprinse între 7- 11 ani pot petrece timpul liber la bibliotecă de luni până vineri, între orele 10:00 și 13:00.

,,Se anunță o vară de neuitat pentru copii, la Bibliotecă! Citim, creăm, dansăm, facem sport și jucăm șah! Acestea sunt ingredintele unei veri perfecte la Biblioteca Județeană Olt "Ion Minulescu"!  Se apropie startul activităților relaxante pe perioada verii, în cadrul deja celebrei Școli de Vară, organizată de noi, pentru voi! Vă întâmpinăm cu ateliere creative și interactive de lectură, origami, șah, jocuri teatrale, dans popular, quilling, jocuri de societate, creație și lucru manual, precum și sport și mișcare. Toate sub îndrumarea specialiștilor în domeniu. Înscrierile de fac pe baza permisului de intrare în bibliotecă, în perioada 1-4 iulie pentru copiii cu vârsta între 7 și 11 ani, în limita locurilor disponibile. Vă așteptăm să petrecem timp de calitate împreună!ˮ, a anunțat instituția.

Cei interesați să participe trebuie să știe că înscrierea se face pentru întreg programul nu pentru fiecare atelier în parte.



de pe realitateaoltului.ro

No comments

Random Posts

3/random/post-list