Șefii administrației caracalene, la ziua comunității Montana

Primarul Municipiului Caracal, Ion Doldurea și viceprimarul Marina Samiee au participat la festivitățile prilejuite de ziua comunității Montana, din Bulgaria, oraș cu care, de peste 15 ani, Caracal este înfrățit, au anunțat autoritățile caracalene pe pagina de socializare a primăriei.

"Am găsit în Administrația orașului Montana, oamenii dedicați, prieteni care împărtășesc valorile în care și noi credem. Să fim buni europeni, să fim buni cetățeni ai țărilor noastre, să fim oameni buni pentru vecinii care trăiesc alături de noi în comunitate.
Schimburile de experiență pe care le-am realizat pot fi dezvoltate, avem în față mari oportunități de dezvoltare pe care politicile europene ni le pun la dispoziție. Atragerea fondurilor europene rămâne poate cel mai important obiectiv al Administrației pe care o conduc și sunt convins că și dumneavoastră aveți aceeași opțiune.
Istoria bogată a comunităților noastre, zestrea culturală pe care am moștenit-o ne obligă la conservare și dezvoltare astfel încât generațiile viitoare să înțeleagă bogăția culturală a meleagurilor noastre.
Suntem deschiși, în viitor, pentru dezvoltarea cooperării transfrontaliere dintre țările și comunitățile noastre în beneficiul cetățenilor. Există oportunități care pot fi fructificate și care vor conduce la îmbunătățirea calității vieții oamenilor, care este prioritatea oricărei Administrații", a afirmat Ion Doldurea, primarul Municipiului Caracal în discursul susținut la Montana.


de pe realitateaoltului.ro

No comments

Random Posts

3/random/post-list