Zece primari din Olt, trei din Vâlcea și unul din Argeș cer liber la VÂNAREA URȘILOR ce le atacă localitățile
Mai mulți primari din comune din Olt, Vâlcea și Argeș au depus la Guvern un Memoriu privind permisiunea legală de a-și putea apăra localitățile de urșii coborâți de la munte la câmpie în căutare de hrană.
În perioada mai-iunie a anului trecut, urșii și-au făcut apariția și prin județul Olt, una neobișnuită pentru această zonă. Anul acesta au revenit, se pare în număr mai mare. Primarul comunei Sâmburești, una dintre localitățile în care s-a semnalat prezența mai multor exemplare, a luat inițiativa de a înmâna guvernanților un memoriu privind permisiunea legală a cetățenilor de a se putea apăra de atacurile acestor animale. Memoriu este semnat de zece primari din Olt, trei din Vâlcea și unul din Argeș.
,,Am depus la Guvernul României un Memoriu referitor la pericolul reprezentat de popularea artificială cu urs a țării noastre. Memoriul a fost semnat de către primarii localităților : Sâmburești, Dobroteasa, Vitomirești, Verguleasa, Vulturești, Teslui, Oporelu, Leleasca, Făgețelu, Spineni, Dănicei, Cuca, Nicolae Bălcescu și Stoilești. Am solicitat Primului Ministru schimbarea legislației tâmpite din această țară referitoare la acest aspect. Solicităm: legalizarea vânării fără nici un fel de restricții a urșilor în localitățile care nu reprezintă un areal obișnuit al acestui prădător; incriminarea în legislație ca faptă penală a creșterii și înmulțirii artificiale a ursului, în locuri special amenajate în acest scop; incriminarea în legislație ca faptă penală a relocării/aducerii ursului în zone care nu reprezintă un areal obișnuit al acestui prădător, precum și fără obținerea acordului prealabil scris al autorităților publice locale. Riscul înmulțirii ursului este mare și consecințele pot fi tragice pentru om. Vin vremuri grele și fiecare dintre noi trebuie să gândim și să acționăm înspre apărarea interesului personal, dar și public al populației. Văietatul pe rețelele de socializare nu este o soluție, dimpotrivă…ˮ, transmite primarul comunei Sâmburești, Iulian Preda.
de pe realitateaoltului.ro
No comments