48 de vitezomani au rămas pietoni în week-end, în Olt. Poliția a dat 474 de amenzi în trafic
În acest weekend, polițiștii olteni au desfășurat activități specifice pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de siguranță rutieră și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. Sute de șoferi depistați încălcând legislația rutieră pe drumurile Oltului s-au ales cu amenzi, iar câteva zeci cu permisele de conducere suspendate
Polițiștii olteni au acționat zilele trecute pentru prevenirea faptelor de violență, depistarea conducătorilor auto care nu respectă normele privind circulația pe drumurile publice, preponderent pentru depistarea conducătorilor auto care conduc sub influența alcoolului sau a altor substanțe psihoactive și a celor care nu respectă regimul legal de viteză. Și nu puțini au fost vitezomanii lăsați pietoni.
,,În această perioadă, poliţiştii au intervenit la aproximativ 200 de solicitări, dintre acestea 161 fiind sesizate prin Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112. În cadrul activităţilor desfăşurate au fost aplicate 474 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 190.000 de lei. Pentru neregulile constatate la regimul rutier, ca măsură complementară, polițiștii au reținut 66 de permise de conducere, dintre acestea 48 au fost reținute pentru depășirea vitezei legale cu mai mult de 50 de km/h, 4 pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, iar 14 pentru alte abateri la regimul rutier. De asemenea, au fost reținute 9 certificate de înmatriculare pentru conducerea unor autovehicule având defecțiuni tehnice sau pentru neîndeplinirea unor obligații legale, fiind constatate și 5 infracțiuni la regimul rutier,, declară Claudiu Șerban, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.
de pe realitateaoltului.ro
No comments