Absolvenții de ZECE, premiați cu bani de minister: 2000 lei pentru Evaluare, 5000 lei pentru BAC
Absolvenții de gimnaziu și liceu care au obținut media 10 la examenele naționale de Evaluare și Bacalaureat vor fi premiați și în acest an de către minister. Proiectul de Hotărâre de Guvern privind acordarea de stimulente financiare a fost lansat în consultare publică. Din Olt avem doar doi beneficiari ai măsurii de recompensare.
Performanța școlară va fi recompensată și încurajată de către minister prin acordarea de stimulente financiare. Proiectul de HG prevede acordarea a câte 2.000 de lei pentru fiecare absolvent de gimnaziu care a obținut media 10 la evaluarea națională 2024 și câte 5.000 de lei pentru fiecare absolvent de liceu cu media generală 10 în sesiunea de vară a examenului de bacalaureat. Lista nominală a beneficiarilor și modalitatea de acordare a stimulentelor financiare vor fi aprobate prin ordin de ministru.
La nivelul județului Olt, vom avea doi premianți: Ariana Aspra de la Școala Gimnazială Nicolae Titulescu Caracal și Erika Dincă de la Școala Gimnazială Vlaicu Vodă Slatina, care au obținut media maximă la Evaluarea Națională. La acest examen, promovabilitatea județeană a fost de 68,7%.
La Bacalaureat, în Olt nu s-a înregistrat nicio medie de zece. Cel mai bun rezultat a fost 9.98, obținut de un absolvent al Liceului Teoretic Mihai Viteazul Caracal. Au promovat examenul 1648 de candidați, respectiv 72,8%.
de pe realitateaoltului.ro
No comments