Contract de opt ani cu MApN, pentru cei care doresc să devină cadre militare

Președintele Iohannis a promulgat legea prin care  persoanele care urmează să devină cadre militare, la admiterea într-o instituţie de învăţământ pentru formarea ofiţerilor, a maiştrilor militari sau a subofiţerilor în activitate, încheie cu Ministerul Apărării Naţionale contracte cu durata de opt ani de la numirea lor în prima funcţie.

S-a aprobat Ordonanţa de Urgenţă (OUG) pentru modificarea şi completarea Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, pentru a se asigurăra resursa umane pentru forţele armate. Legea arată că ofiţerii pot fi şi absolvenţi cu diplomă de licenţă ai instituţiilor civile de învăţământ superior sau absolvenţi ai anului IV de studii din cadrul instituţiilor civile de învăţământ superior cu durata studiilor mai mare de patru ani, şcolarizaţi pentru nevoi ale instituţiilor de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, în condiţii stabilite prin ordin al conducătorului instituţiei. Potrivit modificărilor, în Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe şi Serviciul de Protecţie şi Pază, nu se aplică limita de vârstă de cel mult 45 de ani pentru a deveni ofiţeri. De asemenea, subofiţerii în activitate provin şi din absolvenţi ai învăţământului superior medical la programele de licenţă „Asistent medical generalist" cu diplomă de licenţă sau ai şcolilor sanitare postliceale cu diplomă de bacalaureat şi certificat de calificare profesională, organizate în cadrul instituţiilor civile de învăţământ, şcolarizaţi pentru nevoi ale Ministerului Apărării Naţionale, în condiţii stabilite prin ordin al ministrului apărării naţionale. Lor li se alătură soldaţi şi gradaţi profesionişti în activitate, în rezervă sau cu statut de rezervist voluntar, absolvenţi ai studiilor liceale cu diplomă de bacalaureat sau postliceale ori superioare, corespunzătoare specialităţilor militare, şi ai cursului de formare a subofiţerilor, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului Apărării Naţionale.



de pe realitateaoltului.ro

No comments

Random Posts

3/random/post-list