La mulți ani, Ilie și Ileana! Tradiții și superstiții de ziua aducătorului de tunete și furtuni
Sfântul Ilie, numit și aducătorul de ploi, este sărbătorit de creștini pe 20 iulie. Astăzi, peste 130.000 de români, care poartă numele proorocului Ilie Tesviteanul, își serbează onomastica
Prin rugăciunea sa, Sfântul Ilie, a salvat de la moarte poporul din Israel, după trei ani şi jumătate de secetă. Ca divinitate solară şi meteorologică, Sfântul Ilie provoacă tunete, trăznete, ploi torenţiale şi incendii, leagă şi dezleagă ploile, hotărăşte unde şi când să bată grindina. Ilie se bucură de o cinstire deosebită din partea Bisericii, ziua prăznuirii sale fiind marcată în calendar cu roşu, însemnare ce nu apare în acest fel la niciun alt prooroc.
Ca orice mare sărbătoare creștină, și ziua de Sf Ilie aduce cu ea tradiții, obiceiuri și superstiții, multe dintre ele pierdute și doar rostite de bătrânele satului. Se crede că dacă tună de Sfântul Ilie, toate alunele vor seca, iar fructele din livezi vor avea viermi. Oamenii mai spun că, după ziua Sfântului Ilie, vor începe ploile mari de vară.
Potrivit tradiţiei, în dimineaţa zilei de Sfântul Ilie, se culegeau plante de leac, în special busuioc, se puneau la uscat în podurile caselor, sub streşini sau în cămări. Şi tot de Sfântul Ilie, erau adunate plantele întrebuinţate la vrăji şi farmece. Femeile duceau în această zi busuioc la biserică, pentru a fi sfinţit după care, întoarse acasă, îl puneau pe foc, iar cenuşa rezultată o foloseau în scopuri terapeutice, atunci când copiii lor făceau bube în gură.
În această zi, bisericile sunt pline de creștini care aduc bucate pentru pomenirea morţilor (Moşii de Sfântul Ilie), iar la casele gospodarilor se organizează praznice mari.
În această perioadă, la sate, apicultorii recoltează mierea de albine, activitate numită şi retezatul stupilor.
Ziua Sfântului Ilie marchează şi miezul verii pastorale, când le era permis ciobanilor să coboare în sate, pentru prima dată după urcarea oilor la stână. Cu această ocazie, ciobanii tineri sau chiar cei maturi aduceau în dar iubitelor sau soţiilor furci de lemn pentru tors, lucrate cu multă migală.
Peste 130.000 de români își serbează ziua onomastica cu această ocazie. Cele mai multe persoane sărbătorite în această zi poartă numele de Ilie, Ilinca, urmați de Iliuță, Eliana și Lică/ Lia, iar între derivate se mai întâlnesc: Eliade, Elias, Elie, Elis, Ilia, Iliev, Ilieş, Iliuş, Elis, Ilia, Iliana, Ilincuţa şi Lica.
Realitatea Oltului le transmite LA MULȚI ANI tuturor, să fie ocrotiți de Sfântul căruia-i poartă numele și să aibă parte numai de bucurii și sănătate!
de pe realitateaoltului.ro
No comments