Pestă porcină într-o gospodărie din Ștefan cel Mare
Un nou focar de pestă porcină a fost confirmat într-o gospodărie din județul Olt. Suinele au fost omorâte pentru prevenirea răspândirii virusului.
Autoritățile oltene confirmă un nou caz de pestă porcină în județ.
,,În data de 08.07.2024 în localitatea Ștefan cel Mare, județul Olt s-a confirmat evoluția Pestei Porcine Africane la un efectiv de 3 suine, dintr-o gospodărie nonprofesională, drept pentru care în cursul zilei de ieri, 09.07.2024, ora 14:30 la sediul Instituției Prefectului – Județul OLT s-a întrunit Centrul Local de Combatere a Bolilor Olt în vederea analizării și aprobării Programului de Măsuri privind combaterea focarului de Pestă Porcină Africană din localitatea Ștefan cel Mare, județul Olt. S-a aplicat măsura eliminării suinelor aflate în gospodărie, în conformitate cu prevederile legislației sanitar- veterinare în vigoare,, anunță Instotuția Prefectului județului Olt.
A fost stabilită zona de protecție care include localitățile: Ștefan cel Mare și Ianca Nouă
și fondurile cinegetice: AJVPS 51 Grojdibodu și AJVPS 52 Ianca.
De asemenea, a fost stabilită zona de supraveghere ce include localitățile: Ianca, Potelu, Urzica, Stăvaru, Vădăstrița (1/2 din localitate), Gura Padinii, Satu Nou, Grojdibodu, Hotaru
și fondurile de vânătoare: AVSC 53 Orlea, AJVPS 51 Grojdibodu, AJVPS 52 Ianca.
Totodată, a fost inclusă în zona de supraveghere si 1/3 din localitatea Dăbuleni, județul Dolj.
de pe realitateaoltului.ro
No comments