Polițiști din Olt, la muncă pe litoral pentru protecția turiștilor

Cum turiștii au luat deja cu asalt stațiunile de pe litoralul românesc, oamenii legii din localitățile de la malul mării au nevoie de sprijin. Polițiștii olteni dau și în acest an o mână de ajutor colegilor de pe litoral. Ei vor acționa în vederea asigurării siguranței cetățenilor și a bunurilor lor.

Peste 1.000 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne- polițiști, polițiști de frontieră, pompieri salvatori, jandarmi, precum și colegi de la alte structuri, inclusiv DGA și DGPI vor acționa, suplimentar față de dispozitivele curente, pe litoralul românesc pentru un sezon estival în siguranță. Din dispoziția conducerii MAI, de la finele săptămânii trecute, în stațiunile de la malul Mării Negre vor fi detașate efective din toată țara care vor acționa alături de colegii din județul Constanța, până la începutul lunii septembrie, pentru eficientizarea misiunilor și creșterea gradului de siguranță, gestionarea situațiilor de urgență și asigurarea asistenței medicale într-un timp cât mai scurt.

Peste 630 de polițiști, împărțiți în două serii, sunt pregătiți să intervină în orice situație în care este perturbată ordinea și liniștea publică sau există un pericol pentru cetățeni. Printre ei, și 20 de polițiști din județul Olt. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Olt, Claudiu Șerban, în perioadele 27 iunie – 30 iulie, respectiv 31 iulie – 2 septembrie, sunt detașați în misiuni la mare 15 polițiști de la Ordine Publică, doi de la Serviciul Rutier, unul de la Criminalistică și doi polițiști de la Investigații Criminale.

Polițiștii care își vor desfășura misiunile în zona stațiunilor de pe litoral sunt de la structurile de ordine publică, rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice și criminaliști. De asemenea, vor fi detașate și forțe de la compartimentele de prevenire și transporturi. În acest sezon estival polițiștii de la structurile operative vor fi ajutați și de câini specializați în depistarea substanțelor stupefiante.

Echipajele operative vor desfășura misiuni de patrulare în zonele intens frecventate de turiști, inclusiv pe plaje, în proximitatea hotelurilor și a cluburilor, precum și în locurile unde se organizează evenimente publice.

De asemenea, polițiștii rutieri vor fi prezenți pe principalele artere pentru a preveni accidentele grave de circulație și a fluidiza traficul. În zilele cu un flux mare de autoturisme, în special în weekend-uri, polițiștii vor fi sprijiniți de aeronavele Inspectoratului General de Aviație care vor survola zonele aglomerate și vor transmite informații, în timp real, echipajelor de la sol. Colaborarea aeriană și terestră are ca obiectiv principal creșterea siguranței rutiere și identificarea problemelor care pot afecta traficul.



de pe realitateaoltului.ro

No comments

Random Posts

3/random/post-list