Polițiștii acționează în trafic și fac atenționări șoferilor privind măsurile pe timp de caniculă

Având în vedere temperaturile ridicate anunțate pentru astăzi, polițiștii rutieri acționează în teren, pentru creșterea siguranței și fluenței în trafic a participanților. Ei fac recomandări șoferilor privind măsurile pe care trebuie să le aibă în vedere.

Pentru prevenirea implicării în evenimente rutiere, polițiștii le recomandă participanților la trafic:
– înainte de a porni la drum, asigurați-vă că presiunea din pneuri este cea recomandată pentru sezonul cald, iar sistemele de climatizare sunt funcționale;
– atenție la faptul că reflexiile date de razele solare foarte puternice pot crea dificultăți conducătorilor auto în perceperea obstacolelor și anticiparea conduitei celorlalți participanți la trafic;
– evitați pe cât posibil călătoriile în jurul după-amiezii, în special conducătorii auto cu probleme de sănătate;
– în cazul călătoriilor pe distanțe mai lungi, efectuați opriri regulate, în spațiile de servicii sau în parcările amenajate, pentru odihnă și hidratare corespunzătoare, pentru a preveni instalarea stării de oboseală, cu consecințe negative asupra vigilenței la volan;
– păstrați o distanță adecvată față de autovehiculul din față, pentru a putea reacționa în siguranță în caz de nevoie;
– folosiți centura de siguranță și dispozitivele de fixare pentru protejarea dumneavoastră și a pasagerilor;
– încercați să vă păstrați calmul pe toată durata deplasării și să manifestați respect în trafic, întrucât comportamentul agresiv va spori major riscul de a fi implicat într-un eveniment rutier cu urmări tragice!
,,De asemenea, recomandăm tuturor șoferilor să manifeste prudență în condus, să respecte regulile de circulație, precum și recomandările autorităților pe timp de caniculă. În caz de nevoie, apelați cu încredere la cel mai apropiat polițist, ori sunați la 112 – Apelul Unic de Urgență!,, transmite Poliția Română.


de pe realitateaoltului.ro

No comments

Random Posts

3/random/post-list