Școală din Olt, dată exemplu de minister pentru investiții prin PNRR

Județul Olt se află printre primele din țară privind numărul de proiecte prin care s-au accesat fonduri PNRR pentru dotarea cu mobilier a școlilor, materiale didactice și echipamente digitale. Astăzi, Ministerul Educației a dat exemplu una dintre școlile din județ.

Cu scopul de a crea un mediu prielnic desfășurării activităților didactice care să ducă la creșterea calității educaționale, 93 de primării din județul Olt și Consiliul Județean Olt au accesat proiecte prin PNRR pentru a dota unitățile de învățământ, noile investiții aducând condiții moderne de studiu elevilor și cadrelor didatice. Printre cele 142 de unități de învățământ beneficiare se numără și școala Gimnazială Vădăstrița, data astăzi exemplu de către Ministerul Educației.

,,Fiecare investiție înseamnă un nou pas spre îmbunătățirea condițiilor prin care răspundem nevoilor actuale și viitoare ale elevilor. Astfel, școala din comuna Vădăstrița, județul Olt, a fost dotată cu mobilier nou, datorită fondurilor europene din PNRR.  Acesta e doar un exemplu de cum școala poate deveni un loc modern în care dezvoltarea și creșterea copiilor poate avea loc. Mulțumim tuturor celor implicați în acest proiect!,, a transmis ministerul.

Proiectul Dotarea unităților de învățământ preuniversitar de stat din Comuna Vădastrița, județul Olt are o valoare de 729.930,33 RON și a cuprins: achiziționarea de 𝒎𝒐𝒃𝒊𝒍𝒊𝒆r 𝒔̦𝒄𝒐𝒍𝒂𝒓 𝒔̦𝒊 amenajare 𝒔𝒂̆𝒍𝒊𝒍𝒆 𝒅𝒆 𝒄𝒖𝒓𝒔, 𝑎𝑐ℎ𝑖𝑧𝑖𝑡̦𝑖𝑎 𝑑𝑒 𝑡𝑎𝑏𝑙𝑒 𝑖𝑛𝑡𝑒𝑟𝑎𝑐𝑡𝑖𝑣𝑒, 𝑙𝑎𝑝𝑡𝑜𝑝𝑢𝑟𝑖, 𝑖𝑚𝑝𝑟𝑖𝑚𝑎𝑛𝑡𝑒, 𝑠𝑖𝑠𝑡𝑒𝑚𝑒 𝑑𝑒 𝑣𝑖𝑑𝑒𝑜𝑐𝑜𝑛𝑓𝑒𝑟𝑖𝑛𝑡̦𝑎̆, 𝑚𝑎𝑡𝑒𝑟𝑖𝑎𝑙 𝑑𝑖𝑑𝑎𝑐𝑡𝑖𝑐 etc. Unitatea beneficiază astfel și de 𝐮𝐧 𝐥𝐚𝐛𝐨𝐫𝐚𝐭𝐨𝐫 𝐝𝐞 𝐛𝐢𝐨𝐥𝐨𝐠𝐢𝐞, 𝐮𝐧 𝐜𝐚𝐛𝐢𝐧𝐞𝐭 𝐥𝐢𝐦𝐛𝐚̆ 𝐬̦𝐢 𝐜𝐨𝐦𝐮𝐧𝐢𝐜𝐚𝐫𝐞 (lb. română – lb. engleză – lb. franceză) și 𝐮𝐧 𝐧𝐨𝐮 𝐥𝐚𝐛𝐨𝐫𝐚𝐭𝐨𝐫 𝐝𝐞 𝐢𝐧𝐟𝐨𝐫𝐦𝐚𝐭𝐢𝐜𝐚̆.



de pe realitateaoltului.ro

No comments

Random Posts

3/random/post-list