Tehnologii moderne pentru o dantură frumoasă şi funcţională

Aspectul danturii este unul dintre cele mai importante elemente care acţionează asupra chipului nostru. Expresia facială este total modificată în cazul în care dentiţia manifestă o lipsă, o nuanţă neplăcută sau o poziționare incorectă, astfel că preocuparea noastră faţă de felul în care ne îngrijim şi ne tratăm dantura trebuie să fie constantă. Este recomandat ca vizita la cabinetul stomatologic să se efectueze cel puţin o dată la şase luni, tocmai pentru a preîntâmpina contextele medicale care pot afecta aspectul şi sănătatea danturii.

Albirea dentară, un pas rapid către un zâmbet strălucitor

Cu toţii avem în copilărie dinţi albi şi strălucitori, însă, pe parcursul vieţii, nuanţa şi aspectul acestora suportă modificări, cauzate atât de o îngrijire incorectă, cât şi de consumul constant de băuturi şi alimente care pot pigmenta smalţul dentar. Procedurile stomatologice de albire dentara vin acum însoţite de tehnologii de ultimă generaţie, astfel că vizita la cabinetul medical se poate transforma în una dintre cele mai plăcute experienţe, atunci când ne propunem să avem un zâmbet mult mai frumos şi mai strălucitor.

Proceduri inovative în albirea dentară

Evoluţia tehnologică oferă astăzi o serie de avantaje şi beneficii în domeniul stomatologiei, astfel că atunci când ne-am propus să ne albim dantura, putem apela la proceduri precum albirea profesională cu lampa Philips Zoom sau la albirea cu laser Epic Biolaser.

Ambele proceduri se efectuează foarte simplu şi într-un timp scurt. În cazul în care optăm pentru albirea cu lampa Philips Zoom, va fi suficientă o singură sesiune de tratament, pentru ca dinţii noştri să devină mult mai albi şi mai frumoşi, păstrându-şi strălucirea pentru o perioadă lungă de timp.

Tot pentru un zâmbet strălucitor şi frumos, în cazul în care optăm pentru albirea cu laser Epic Biolaser, va fi necesar să urmăm un tratament care cuprinde mai multe sesiuni. Ambele proceduri deţin o serie de beneficii. Sunt sigure pentru sănătatea dentară, extrem de precise şi eficiente, se efectuează rapid, rezultatele fiind vizibile imediat, nu sunt dureroase şi au rezultate durabile. Procedurile de albire dentară se efectuează în cabinetul stomatologic, într-un mediu plăcut şi foarte primitor.

Implantul dentar, soluţia pentru o dantură sănătoasă

O dantură sănătoasă înseamnă o dentiţie funcţională. Astfel, atunci când ne confruntăm cu deteriorarea totală a unui dinte, este obligatorie intervenţia rapidă. Orice lipsă manifestată la nivel dentar va conduce în timp la apariţia complicaţiilor şi la modificarea expresiei faciale. Implantul dentar reprezintă astăzi cea mai eficientă soluţie în cazul în care s-a produs distrugerea totală a unui dinte. Optând pentru implant dentar, vom reda danturii noastre funcţionalitatea şi aspectul normal, ne vom asigura o sănătate orală normală şi vom susţine buna funcţionare a sistemului digestiv. Implantul dentar reprezintă astăzi una dintre cele mai eficiente proceduri de protetică dentară, este recomandat oricui, excepţiile fiind foarte reduse, se poate insera la orice vârstă şi prezintă avantajul durabilităţii. Un implant dentar este reprezentat de o rădăcină artificială realizată din titan, care va lua locul rădăcinii naturale distruse. Capsula care va reprezenta dintele propriu-zis, este realizată din ceramică, oferind un aspect frumos şi contribuind la funcţionalitate întregii danturi.



de pe realitateaoltului.ro

No comments

Random Posts

3/random/post-list