Termen de depunere 31 iulie 2024 pentru Cereri de plată gestionate de APIA
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește beneficiarilor că până la data de 31 iulie 2024, se depun cereri de plată pentru ajutoare de stat
Fermierii sunt așteptați la APIA, până la finele acestei luni, cu:
- Cereri de plată pentru rambursarea ajutorului de stat pentru cantităţile de motorină achiziţionate şi utilizate în agricultură aferente trimestrului II 2024 (01.04. – 30.06.2024), în conformitate cu HG nr.1174/2014 și OMADR 1727/2015, cu modificările și completările ulterioare. Ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare ca diferenţa dintre rata accizei standard şi rata accizei reduse și are o valoare unitară de 1,746 lei/litru, în conformitate cu HG nr. 55/2024.
- Cereri de plată pentru acordarea ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor, aferente activității din iunie/trimestrul II 2024, în conformitate cu OUG nr.61/2023 pentru efectuarea serviciilor de întocmire şi menţinere a registrului genealogic al rasei și pentru efectuarea serviciilor de determinare a calităţii genetice a raselor de animale.
de pe realitateaoltului.ro
No comments