Transport public local în Drăgănești-Olt și legătura cu Mărunței, cu autobuze electrice

Locuitorii orașului Drăgănești-Olt vor putea circula prin oraș în viitorul apropiat cu mijloace de transport public în comun. Unele ecologice, achiziționate de către primărie cu finanțare prin PNRR și care vor asigura și legătura orașului cu locuitorii comunei învecinate Mărunței, aceștia putând ajunge la oraș la serviciu, școală, cumpărături, în scop medical ori administrativ.

Trei autobuze electrice vor asigura transportul public în orașul Drăgănești-Olt și legătura cu comuna Mărunței. Achiziția de autobuze electrice și stații de încarcare este scoasă la licitație, termenul de depunere a ofertelor fiind data de 15 iulie. Valoarea estimată a investiției este de 6,567 milioane lei.

În prezent, serviciul public de transport în comun în Drăgănești-Olt nu este funcțional. El va fi înființat prin achiziționarea de autobuze electrice și stații de încărcare aferente, investiția fiind posibilă prin accesarea de fonduri prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Valoarea totală a proiectului este de 7,915,701.60 lei fără TVA, respectiv  9,419,684.90 lei cu TVA. Acesta vizează achiziționarea a 3 autobuze electrice, categoria 10m, a 3 stații de încărcare electrică lentă și una cu încărcare rapidă, la care se vor adăuga alte 6 stații de încărcare pentru autovehicule electrice ce vor fi achiziționate centralizat la nivel național de către Ministrul Dezvoltării.

Înființarea acestui serviciu public nu are doar scopul de a asigura o alternativă de transport pentru cei care nu au autoturisme persoane, ci și de a încuraja transportul nepoluant în urbe prin diminuarea traficului rutier și încurajarea folosirii transportului în comun.



de pe realitateaoltului.ro

No comments

Random Posts

3/random/post-list