CRIMĂ la Vulturești: un bărbat bătut și sugrumat, găsit MORT în locuință. Făptașul locuia cu el

Luni după-amiaza, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că un bărbat ar fi fost găsit decedat în locuința sa, din comuna Vulturești, județul Olt. Oamenii legii au stabilit că este vorba de o crimă, suspect fiind un bărbat care locuia cu victima.

Trupul neînsuflețit al unui bărbat de 49 de ani, din comuna Vulturești, a fost găsit în locuință și transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina în vederea efectuării necropsiei, pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului. Legiștii au stabilit în urma expertizei medico-legale, că bărbatul prezenta mai multe leziuni, iar între acestea și deces există legătură de cauzalitate. Suspectul omorului a fost identificat și a ajuns în Arestul IPJ Olt.

,,În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvărșirii infracțiunii de omor, cercetările fiind continuate de către procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt. Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, cu sprijinul polițiștilor Secției de Poliție Rurală nr. 11 Verguleasa, sub coordonarea procurorului de caz, au identificat un bărbat de 37 de ani, din comuna Vulturești, bănuit de comiterea faptei. Din cercetările efectuate a reieșit faptul că, în noaptea de 18 spre 19 august 2024, un bărbat de 37 de ani, care coabita cu victima, pe fondul unui conflict spontan, generat de consumul de băuturi alcoolice, i-ar fi aplicat acesteia mai multe lovituri cu pumnii și ar fi sugrumat-o. După administrarea probatoriului, procurorul de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, a dispus măsura reţinerii, pentru 24 de ore, față de bărbatul de 37 de ani. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, urmând a fi prezentat Tribunalului Olt, cu propuneri legale,, arată IPJ Olt.



de pe realitateaoltului.ro

No comments

Random Posts

3/random/post-list