Locuințe sociale construite la Scornicești, Balș, Potcoava, Radomirești, Sâmburești, Cârlogani, Movileni și Redea
Locuitorii din trei orașe și cinci comune ale județului Olt vor benefica de locuințe sociale ce vor fi construite prin Ministerul Dezvoltării, după ce lista inițială s-a extins cu noi localități pentru care a fost aprobată finanțarea. Cele mai multe unități locative vor fi construite la Balș și Cârlogani.
Programul multianual de construcții sociale și de necesitate în perioada 2024-2027 a fost extins recent cu noi beneficiari prin ordin al ministrului Dezvoltării. Noua listă cuprinde și noi localități din județul Olt:
-Radomirești, 6.077.098,86 lei pentru construirea a 12 locuințe sociale,
-Potcoava – 6.312.010,83 lei (12 locuințe),
-Sâmburești – 6.324.148,83 lei (12 locuințe),
-Cârlogani – 10.600.265,86 lei (20 locuințe),
– Balș (etapa a doua) 15.440.147,29 lei, (24 locuințe),
-Movileni – 7.086.950,62 lei (12 locuințe),
-Redea – 7.086.641,22 lei (12 locuințe)
-Scornicești – 7.087.426,62 lei (12 locuințe).
,,Un nou proiect pe care l-am depus la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prinde contur. În acest sens, prin Ordinul ministrului din data de 24.07.2024, s-a aprobat finanțarea prin Programul multianual de construcții sociale și de necesitate în perioada 2024-2027, construirea unui nou bloc de locuințe sociale cu 12 unități locative, având o valoare de 7.087.426,62 RON. Cu încredere și răbdare, continuăm să dezvoltăm orașul Scornicești!ˮ, a anunțat primarul Daniel Tudor.
de pe realitateaoltului.ro
No comments