Străinilor li se prelungeşte dreptul de şedere temporară în scop de muncă, în România
Inspectoratul general pentru Imigrări anunță că străinilor care au intrat în România în scopul încadrării în muncă li se prelungeşte dreptul de şedere temporară în scop de muncă dacă prezintă contractul individual de muncă cu normă întreagă, încheiat în termen de 15 zile lucrătoare de la intrarea pe teritoriul României sau, după caz, de la obţinerea noului aviz de angajare, înregistrat în registrul general de evidenţă a salariaţilor, din care rezultă că salariul este cel puţin la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată. În cazul lucrătorilor înalt calificaţi, salariul trebuie să fie cel puţin la nivelul câştigului salarial mediu brut.
În conformitate cu articolul 56 din Ordonanța de Urgență nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, străinii care au intrat în România în scopul încadrării în muncă li se prelungeşte dreptul de şedere temporară în scop de muncă dacă prezintă contractul individual de muncă cu normă întreagă, încheiat în termen de 15 zile lucrătoare de la intrarea pe teritoriul României sau, după caz, de la obţinerea noului aviz de angajare, înregistrat în registrul general de evidenţă a salariaţilor, din care rezultă că salariul este cel puţin la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată. În cazul lucrătorilor înalt calificaţi, salariul trebuie să fie cel puţin la nivelul câştigului salarial mediu brut. Aceste prevederi referitoare la termenul de încheiere a contractului individual de muncă nu se aplică în cazul în care neîncheierea contractului individual de muncă se datorează culpei angajatorului. De asemenea, prevederile referitoare la nivelul salariului înscris în contractul de muncă nu se aplică în cazul străinilor angajaţi în sistemul bugetar, al căror salariu este stabilit potrivit legislaţiei privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu excepţia lucrătorilor înalt calificaţi.
Totodată, prelungirile ulterioare ale dreptului de şedere temporară în scop de muncă se acordă dacă străinul prezintă următoarele documente:
- contractul individual de muncă cu normă întreagă, înregistrat în registrul general de evidenţă a salariaţilor;
- dovada menţinerii salariului cel puţin la nivelul prevăzut la alin. (1) pe toată perioada şederii acordată anterior.
Prin excepţie, străinii care sunt numiţi la conducerea unei filiale, reprezentanţe sau sucursale de pe teritoriul României a unei companii care are sediul în străinătate, în baza unui contract de mandat ori a altui document cu aceeaşi valoare juridică, li se prelungeşte dreptul de şedere temporară în scop de muncă fără prezentarea unui contract de muncă, dacă fac dovada mijloacelor de întreţinere obţinute din activitatea desfăşurată în această calitate, cel puţin la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată.
Informații suplimentare referitoare la acest scop, precum și informații privind prelungirea dreptului de ședere pe diferite categorii de lucrători găsiți accesând următorul link: https://igi.mai.gov.ro/wp-content/uploads/2024/06/ORDONANTA-DE-URGENTA-nr.-194-din-12-decembrie-2002-1.pdf
de pe realitateaoltului.ro
No comments