Trafic aglomerat către mare și munte
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la ora 11.00, se înregistrau valori intense de trafic pe arterele principale către destinațiile turistice de la mare și de pe Valea Prahovei.
Minivacanța a gonit beneficiarii de zile libere, cu precădere bugetari, către destinații de vacanță. Deși vremea este caniculară, traficul este aglomerat către mare și munte.
,,Se circulă în coloană pe DN 1 pe sensul Ploiești – Brașov, în zona localității Comarnic, județul Prahova, precum și pe raza stațiunilor Bușteni și Azuga în ambele direcții. Valori crescute de trafic sunt semnalate și pe Autostrada A2 pe sensul dinspre București către Constanța, precum și la ieșire de pe Autostrada A4 către localitatea Agigea. Se circulă în coloană și pe DN 39 între Agigea și Eforie Nord pe sensul către Vama Veche. Conducătorii auto sunt sfătuiți să opteze și pentru rute alternative!,, transmite Poliția Română.
de pe realitateaoltului.ro
No comments