Tronsonul CFR Craiova – Drobeta Turnu Severin – Caransebeș în licitație cu loturile 1 și 2

CFR Infrastructură anunță că a fost lansată licitaţia pentru achiziţia serviciilor de proiectare şi execuţie lucrări de modernizare a infrastructurii feroviare pe LOTUL 1 CRAIOVA – FILIAȘI și LOTUL 2 FILIAȘI – IGIROASA, aferente obiectivului major de investiții Modernizarea tronsonului CRAIOVA – DROBETA TURNU SEVERIN – CARANSEBEȘ.

Valoarea financiară totală estimată a investiției este de 4,16 MLD lei fără TVA, sursa de finanţare fiind asigurată din Fonduri Externe Nerambursabile, aferente Programului Transporturi (PT) 2021 – 2027. Durata de implementare este de 54 luni, din care 12 luni pentru proiectare și 42 de luni pentru execuție pentru Lotul 1, respectiv 60 de luni, din care 12 luni pentru proiectare și 48 de luni pentru execuție pentru Lotul 2.
Achiziția publică pentru LOTURILE 1 și 2 prevede proiectarea și execuția lucrărilor de modernizare pe un traseu de circa 82,24 km, din lungimea totală a tronsonului, astfel:
▻ LOT 1: CRAIOVA – FILIAȘI, km 248+760 – 286+735 (37,975 km), cu o valoare estimată de 2.282.592.414,03 lei fără TVA
▻ LOT 2: FILIAȘI – IGIROASA, km 286+735 – 331+000 (44,265 km), cu o valoare estimată de 1.886.557.595,58 lei, fără TVA
Scopul general al implementării proiectului de MOERNIZARE A LINIEI DE CALE FERATĂ CRAIOVA – DROBETA TURNU SEVERIN – CARANSEBEȘ (225,287 km) vizează:
→ îmbunătățirea infrastructurii pentru cresterea vitezei de circulație la valori cuprinse între viteza de 120 km/h și cea de 160 km/h;
→ modernizarea instalațiilor de electrificare pe toată lungimea tronsonului (25 kV);
→ mărirea capacității de tranzit;
→ asigurarea interoperabilității prin implementarea STI, în special în ceea ce priveste sarcina pe osie (22,5 t), gabaritul de încărcare (C), lungimea liniilor din stații si haltele de miscare, facilitățile pentru persoanele cu dizabilități;
→ modernizarea stațiilor și a haltelor de mișcare;
→ modernizare poduri, podețe
→ reabilitarea/modernizarea clădirilor stațiilor de călători, incluzând construcțiile pasarelelor şi/sau tunelurilor pietonale, ridicarea nivelului peroanelor, în conformitate cu standardele europene în vigoare;
→ montarea de panouri fonoabsorbante și/sau soluții alternative de reducere a nivelului de zgomot;
→ instalații de centralizare electronică noi, în stații și introducerea sistemului de siguranță ERTMS (ETCS nivel 2 + GSM-R);
→ reducerea valorii maxime a declivității pe secțiunile unde aceasta depășește 18 ‰.
Termenul limită pentru primirea ofertelor este 23 septembrie 2024.


de pe realitateaoltului.ro

No comments

Random Posts

3/random/post-list