Data de intrare în țară a viiturii Dunării s-a decalat pentru 1 octombrie. Debitul este aproape dublu față de media multianuală a lunii
Datorită atenuării, data de intrare în țară a viiturii s-a decalat pentru 1 octombrie și va avea valoarea de 8000 mc/s, transmit Apele Române.
Debitele Dunării la intrarea în țară sunt astăzi la valoarea de 6600 mc/s (aproape dublu față de media multianuală a lunii septembrie, 3800 mc/s) și vor fi în creștere ajungând până la valoarea maximă de 8000 mc/s în data de 1 octombrie, conform prognozei emise de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor.
Prognoza a fost elaborată pe baza ultimelor date din bazinul Dunării, a estimărilor şi a informaţiilor suplimentare primite în urma consultărilor avute cu experţii de la Centrele Naţionale de Prognoze Hidrologice din Ungaria şi Serbia, a precipitaţiilor prognozate pentru următoarea perioadă, precum şi a modificării atenuării acestei viituri în zonele natural inundabile, în amonte de Bogojevo. De aceea, atenuarea este mai mare faţă de condiţiile anterioare (ca urmare a reducerii semnificative a debitului maxim şi a volumului undei de viitură).
Având în vedere estimările ulterioare emise de Administratia Nationala de Meteorologie RA, în situația în care se vor înregistra precipitații suplimentare pe afluenții interiori ai Dunării, la intrarea în țară, această prognoză va fi reactualizată.
,,Menținem monitorizarea strictă a nivelurilor și a liniei de apărare de la Dunăre, iar dacă situația o va impune, formațiile de intervenție vor fi dublate cu agenți hidrotehnici. Hidrologii de la nivelul celor 7 Administrații Bazinale de Apă- Apele Române Banat, Apele Române Jiu, Apele Române Olt, Apele Române Argeș-Vedea, Apele Romane Buzau-Ialomita, Apele Române Prut-Bârlad și Apele Romane Dobrogea-Litoral transmit permanent informațiile despre nivelurile Dunării în vederea reactualizării prognozelor și după caz a emiterii unor noi avertizări/atenționări hidrologice. Au fost informați deținătorii de lucrări hidrotehnice, inclusiv Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare pentru a verifica subtraversările la diguri, precum și stadiul de funcționare a stațiilor de pompare,, anunță Apele Române.
Mii de saci, materiale și utilaje au fost aduse aproape de sectorul românesc al Dunării. Au fost inspectați la pas cei 1100 km de diguri din administrare, precum și punctele vulnerable care au fost, în funcție de situație, consolidate.
de pe realitateaoltului.ro
No comments