Începe vaccinarea antigripală. Ce categorii pot beneficia de gratuitate ori compensare la jumătate

În urma valului de frig și ploilor de zilele acestea, începe și sezonul gripei. Potrivit specialiștilor, cea mai sigură metodă de prevenție este vaccinarea antigripală, iar unele categorii de persoane pot beneficia de compensare.

Vaccinarea antigripală trebuie făcută, în mod normal, la debutul toamnei, în lunile septembrie-octombrie. Vaccinul gripal nu este oferit gratuit în farmacii – cei care doresc să le fie administrat trebuie să îl cumpere în prealabil. Acesta poate fi prescris pe rețetă de către medic și se va procura direct de la farmacie de către pacienți.  Odată cu răcirea vremii, primele doze de vaccin antigripal au ajuns deja în farmacii. Prețul unei doze nu depășește 70 de lei.

Copiii, femeile însărcinate, persoanele peste 45 de ani cu diferite afecțiuni și cele peste 65 de ani beneficiază de gratuitate.

Segmentele populaționale care beneficiază de prescrierea, eliberarea și decontarea în regim de compensare 50% din prețul de referință a medicamentelor imunologice folosite pentru producerea imunității active sau folosite pentru prevenirea unor boli transmisibile  sunt persoanele cu vârste  ≥ 45 ani și < 65 de ani, fără boli cronice. Segmentele populaționale care beneficiază de prescrierea, eliberarea și decontarea în regim de compensare 100% din prețul de referință a medicamentelor imunologice folosite pentru producerea imunității active sau folosite pentru prevenirea unor boli transmisibile sunt:  copii cu vârsta ≥  6 luni și < 19 ani; gravide; persoane cu vârsta ≥ 19 ani și < 65 de ani aflate în una dintre următoarele situații: boli cardio-vasculare cronice, boli respiratorii cronice,  boli renale cronice, boli hepatice cronice, boli neurologice cronice,  boli metabolice, boli oncologice, boli autoimune,  malformații congenitale,  obezitate, asplenie, persoane cu infecţie HIV/ SIDA, Terapie imunosupresoare,  transplant imunosupresia congenitală; persoane cu vârsta peste 65 de ani; personal medico – sanitar și auxiliar.

 



de pe realitateaoltului.ro

No comments

Random Posts

3/random/post-list