Ministerul Dezvoltării alocă bani pentru continuarea investițiilor prin PNDL, Anghel Saligny, CNI, PNRR și PNCIPS

Pentru a asigura continuitatea derulării programelor de investiții, Guvernul României a decis alocarea a 7,56 de miliarde de lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024.

Astfel, 2,56 de miliarde de lei vor reveni autorităților publice pentru achitarea facturilor restante către constructori, în vederea asigurării continuității investițiilor care contribuie la dezvoltarea României, prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), Programul Național de Investiții "Anghel Saligny", Planul Național de Redresare și Reziliență și prin Programul național de construcții de interes public sau social (PNCIPS) derulat de Compania Națională de Investiții.
De asemenea, 5 miliarde de lei au fost alocate pentru încheierea contractelor de achiziție publică și a actelor adiționale la contractele în derulare, aferente obiectivelor de investiții realizate prin PNCIPS.  "Această măsură va contribui inclusiv la semnarea unor contracte pentru obiective majore de investiții, precum stadioanele <<Gheorghe Hagi>> din Constanța, <<Nicolae Dobrin>> din Pitești sau patinoarul artificial de la Sfântu Gheorghe, în condițiile în care, în prezent, pentru 220 de obiective de investiții se așteaptă încheierea contractelor de finanțare", a subliniat ministrul Adrian-Ioan Veștea.


de pe realitateaoltului.ro

No comments

Random Posts

3/random/post-list