Peste 100 de pompieri sunt mobilizați să intervină pentru a face față efectele ciclonului Ashley

Salvatorii din Olt sunt pregătiți să intervină pentru a proteja populația de efectele ciclonului Ashley. Potrivit autorităților, se află în dispozitiv peste 100 de pompieri. Județul se află duminică și luni sub avertizare hidrometeorologică Cod Portocaliu.

Peste 100 de pompieri sunt gata să intervină în caz că viața și bunurile locuitorilor județului sunt puse în pericol de viitura anunțată pe Dunăre, dar mai ales de precipitațiile de până la 100 litri pe metru pătrat aduse de Ciclonul Ashley.

„În contextul avertizărilor hidrometeorologice cod portocaliu, care vizează județul Olt, pentru protecția populației, au fost dispuse măsuri de suplimentare a forțelor și mijloacelor de intervenție, astfel încât intervențiile să fie asigurate rapid și eficient.

 Astfel, la nivelul județului Olt, peste 100 pompieri, cu mijloace specifice de intervenție în caz de inundații, se vor afla în dispozitiv.

 În cazul producerii unor evenimente deosebite, personalul poate fi suplimentat, în cel mai scurt timp, cu pompieri aflați în turele libere.

 Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Olt a fost convocat ieri în ședință extraordinară, fiind dispuse măsuri de monitorizare a situației la nivel județean, instituirea serviciului de permanență la nivelul tuturor primăriilor din județ, avertizarea populației din zonele cu risc de inundații și identificarea persoanelor vârstnice, cu dizabilități și care locuiesc singure, dar și identificarea și pregătirea spațiilor de cazare, în cazul evacuării preventive a acestora.

 La nivelul unităților administrativ-teritoriale, Comitele Locale pentru Situații de Urgență vor fi convocate în ședințe extraordinare, în urma cărora vor fi stabilite măsuri preventive și de intervenție în cazul producerii unor situații de urgență.

 Comitetele Locale pentru Situații de Urgență vor implica Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență în evaluarea capacității de intervenție și răspuns la nivel local, de asemenea, se va verifica funcționalitatea sistemelor de avertizare și alarmare a populației", a transmis Alin Băsășteanu, purtătorul de cuvânt al ISU Olt.

Județul Olt se află de duminică începând cu ora 10.00 până luni la ora 12.00 sub avertizare hidrometeorologică Cod Portocaliu. Potrivit ANM, sunt aşteptate ploi intense aduse de Ciclonul Ashley, cu cantități de apă estimate între 50 și 90 l/mp, care pe alocuri pot depăși 100 l/mp. Concomitent, se așteaptă și trecerea viiturii create pe Dunăre prin zona de sud a județului.



de pe realitateaoltului.ro

No comments

Random Posts

3/random/post-list